Porcilis Porcoli DF

Suine

Gama de produse

Porcilis Porcoli DF

1. NUMELE ŞI ADRESA DEŢINĂTORULUI AUTORIZAŢIEI DE COMERCIALIZARE ŞI A DEŢINĂTORULUI AUTORIZAŢIEI DE FABRICARE, RESPONSABIL PENTRU ELIBERAREA SERIILOR DE PRODUS, DACĂ SUNT DIFERITE

MSD Animal Health
Wim de Körverstraat 35
5831 AN Boxmeer
Olanda


2. DENUMIREA PRODUSULUI MEDICINAL VETERINAR

Porcilis Porcoli Diluvac Forte suspensie injectabilă


3. DECLARAREA (SUBSTANŢEI) SUBSTANŢELOR ACTIVE ŞI A ALTOR INGREDIENTE (INGREDIENŢI)

Fiecare doză de 2 ml conţine adezinele fimbriale F4ab (K88ab), adezinele fimbriale F4ac (K88ac), adezinele fimbriale F5 (K99), adezinele fimbriale F6 (987P) şi toxoid LT, care induc un titru mediu de anticorpi de respectiv ≥9.0 log2 titru de anticorpi, ≥ 5.4 log2 titru de anticorpi , ≥ 6.8 log2 titru de anticorpi, ≥ 7.1 log2 titru de anticorpi şi 6.8 log2 titru de anticorpi după vaccinarea şoarecilor cu 1/20 din doza pentru scroafe. Antigenii sunt înglobaţi în adjuvant 150 mg dl-α-tocoferol acetat pe doză.


4. INDICAŢIE (INDICAŢII)

Pentru imunizarea pasivă a purceilor prin imunizarea activă a scroafelor/scrofiţelor în vederea reducerii semnelor clinice şi mortalităţilor datorate enterotoxicozei neonatale, produsă de acele tulpini de E. coli, care exprimă adezinele F4ab (K88ab), F4ac (K88ac), F5 (K99) sau F6 (987P), în primele zile de viaţă.


5. CONTRAINDICAŢII

Nu există


6. REACŢII ADVERSE

În primele 24 ore de la vaccinare poate apare o creştere tranzitorie a temperaturii corporale cu aproximativ 1°C, iar la anumiţi porci până la 3°C. La aproximativ 10% din animale apare în ziua vaccinării reducerea ingestiei de furaj şi apatie, dar revin la normal în 1-3 zile. La aproximativ 5% din animale se poate observa o inflamaţie trecătoare şi înroşirea locului vaccinării. Diametrul inflamaţiei este în general sub 5 cm, dar în anumite cazuri poate apare o inflamaţie mai mare. Inflamaţia şi roşeaţa de la locul inoculării pot persista uneori cel puţin 14 zile.

Dacă observaţi alte reacţii adverse, vă rugăm informaţi medicul veterinar.


7. SPECII ŢINTĂ

Porci (scroafe/scrofiţe)

8. POSOLOGIE PENTRU FIECARE SPECIE, CALE (CĂI) ŞI MOD DE ADMINISTRARE


Se injectează intramuscular scroafele şi scrofiţele cu o doză de (2 ml) per animal la nivelul gâtului în regiunea din spatele urechii.

Schemă de vaccinare:

Vaccinarea de bază: Scroafele şi scrofiţele care nu au mai fost vaccinate cu acest produs se vor vaccina de preferat cu 6-8 săptămâni înainte de data estimată a fătării, urmată de o a doua administrare după 4 săptămâni.

Revaccinarea: O singură revaccinare în a doua jumătate a fiecărei gestaţii, de preferat cu 2-4 săptămâni înainte de data estimată a fătării.


9. RECOMANDĂRI PRIVIND ADMINISTRAREA CORECTĂ

- Înainte de utilizare vaccinul se va aduce la temperatura camerei.
- Se va agita energic înainte de utilizare
- Utilizaţi ace şi seringi sterile.
- Se va evita introducerea factorilor contaminanţi.
- Se vaccinează doar animalele sănătoase


10. TIMP DE AŞTEPTARE

Zero zile


11. PRECAUŢII SPECIALE PENTRU DEPOZITARE

A se păstra la frigider (+2 °C la +8 °C).
Se va feri de îngheţ.
Valabilitate după deschiderea flaconului: 3 ore.


12. ATENŢIONARE (ATENŢIONĂRI) SPECIALĂ (SPECIALE)

Nu există informaţii disponibile referitoare la siguranţă şi eficacitate în urma utilizării simultane a acestui vaccin cu orice alt vaccin. De aceea, se recomandă ca nici un alt vaccin să nu fie administrat timp de 14 zile după sau înainte de vaccinarea cu acest produs.

În absenţa studiilor de incompatibilitate, acest vaccin nu trebuie amestecat cu nici un alt produs medicinal veterinar.

În cazul autoadministrării accidentale, solicitaţi sfatul medicului imediat şi prezentaţi medicului prospectul produsului sau eticheta.

A nu se lăsa la îndemâna copiilor.

13. PRECAUŢII SPECIALE PENTRU ELIMINAREA PRODUSULUI NEUTILIZAT SAU A DEŞEURILOR, DUPĂ CAZ

Orice produs medicinal veterinar neutilizat sau deşeu provenit din utilizarea unor astfel de produse medicinale veterinare trebuie eliminate în conformitate cu cerinţele locale.


14. DATA LA CARE A FOST APROBAT ULTIMA DATĂ PROSPECTUL


15. ALTE INFORMAŢII

Nu toate dimensiunile de ambalaje pot fi comercializate.

Adezinele fimbriale F4ab, F4ac, F5, şi F6 sunt responsabile de aderarea şi virulenţa tulpinilor de E. coli, care produc enterotoxicoza neonatală la purcei. Aceşti agenţi imunogeni sunt încorporaţi într-un adjuvant pentru a creşte şi prelungi stimularea imunităţii. Purceii nou-născuţi ai scroafelor şi scrofiţelor vaccinate obţin imunitate pasivă prin colostru..

Numai pentru uz veterinar.