CE CAUZEAZĂ BOALA?
IBR se caracterizează prin inflamația tractului respirator superior. Este cauzat de herpes virusul bovin de tip 1 (BHV-1). Odată infectate, animalele devin purtătoare ale acestei boli respiratorii infecțioase.
CUM SE RĂSPÂNDEȘTE?
Transmiterea bolii are loc prin inhalare și necesită contactul între animale, răspândindu-se apoi rapid în grup. Stresul poate reactiva IBR și animalul va începe să excrete virusul din nou, infectând alte animale din turmă.
Bovinele infectate pot dezvolta o infecție latentă odată recuperate după infecția inițială și, în ciuda faptului că din punct de vedere clinic se prezintă normal, pot suferi o recrudescență a bolii atunci când sunt stresate.
Se crede că infecția latentă cu IBR se dezvoltă la aproape toate animalele infectate cu IBR, virusul rămânând în stare latentă pentru perioade lungi de timp până când momentele de stres induc excreția virală.
Virusul se poate răspândi la bovine susceptibile și neimunizate prin contact direct, pe cale aerogenă, prin materiale și echipamente contaminate. Ca boală care se poate răspândi cu ușurință între bovine, este vitală implementarea măsurilor de biosecuritate și vaccinare, pentru a minimiza riscurile cauzate de IBR.
IBR – factori de risc:
- introducerea animalelor noi în fermă,
- contactul nas-la-nas între animalele infectate și neinfectate,
- oameni și echipamente,
- material seminal și embrioni,
- purtătorii latenți expuși stresului prin mutarea efectivelor, lotizari și/sau fătări.
CARE SUNT SEMNELE CLINICE?
Semnele clinice primare ale IBR sunt cele respiratorii și, în cazuri mai ușoare, pot fi confundate cu alte cauze de pneumonie la bovine. În aceste cazuri, conjunctivita, tusea ocazională și producția slabă de lapte pot fi singurele semne observate. Unele tulpini de virus provoacă totuși o formă severă de boală.
Semnele clinice apar în general la două până la trei săptămâni după transport, vânzare, lotizare sau în urma altor evenimente stresante, cum ar fi fătarea. Pe durata evoluției unui focar de IBR, rata morbidității poate fi de 100%, dar rata mortalității este în general mai mică de 2%. Primele două sau trei bovine afectate dezvoltă adesea cele mai severe semne clinice.
Vitele afectate își pierd apetitul și pot dezvolta febră mare (41-42 °C) cu secreții oculare si nazale cu aspect purulent. Semnele clinice ale IBR variază și animalele grav afectate sunt foarte deprimate, cresc lent și stau cu capul lăsat în jos.
Pleoapele pot fi umflate, cu conjunctivită iar în cazuri severe se pot forma ulcerații la nivelul nasului. Nu există leziuni orale, dar se poate observa hipersalivație din cauza stazei ruminale. Inapetența, pierderea în greutate și scăderea producției sunt frecvente și pot fi severe. Moartea apare rar și este cauzată de leziuni severe, necroza și infectiile secundare bacteriene a traheei însoțită de pneumonie de inhalare.
Virusul care cauzează IBR, BHV-1 provoacă, de asemenea, vulvovaginită pustuloasă infecțioasă la femele, balanopostită infecțioasă la masculi și poate provoca avorturi și malformații fetale.
IBR este o cauză majoră a avortului viral la nivel mondial. Virusul este răspândit, provoacă infecții latente și se poate reactiva; prin urmare, orice vacă cu un titru IBR pozitiv este un posibil purtător. Virusul este transportat în placentă prin celulele din linia alba din sânge; în următoarele 2 săptămâni până la 4 luni, provoacă o placentită, apoi infectează fătul și îl ucide în 24 de ore.
Deși manifestarea clinica a IBR este uneori mai greu de observat, boala se manifesta totuși prin efecte cronice, pe termen lung,
care cauzează probleme la fermă, cum ar fi reducerea producției de lapte, infertilitatea și pneumonia.
CUM SE DIAGNOSTICHEAZĂ IBR?
Infecțiile active sunt diagnosticate prin detectarea directă a virusului prin PCR sau teste de anticorpi fluorescenți pe secreții oculare sau nazale. Diagnosticul infecțiilor latente se poate
face prin serologie (probe de sânge).
Măsurarea titrului de anticorpi în laptele ,,de tanc” poate fi un mijloc foarte util de determinare a statutului IBR al efectivului. Cu toate acestea, un rezultat negativ al laptelui ,,de tanc” nu indică neapărat că un efectiv nu conține IBR, deoarece până la 20% din efectivul de vaci de lapte poate fi infectat latent cu IBR înainte ca rezultatul laptelui ,,de tanc” să devină pozitiv, de aceea testarea sângelui este esențială pentru confirmarea statutului ,,liber de IBR” a unui efectiv de animale.
Infecțiile necomplicate BHV-1 pot fi diagnosticate pe baza simptomelor și leziunilor caracteristice. Cu toate acestea, deoarece severitatea bolii poate varia, cel mai bine este să diferențiem BHV-1 de alte infecții virale prin izolare virală. Probele ar trebui luate la începutul bolii, iar un diagnostic ar trebui să fie posibil în 2-3 zile. O creștere a titrului anticorpilor serici poate fi, de asemenea, utilizată pentru a confirma un diagnostic. Cu toate acestea, nu este posibil să se detecteze o creștere a titrului de anticorpi în avorturi, deoarece infecția apare în general cu o perioadă considerabilă de timp înainte de avort, iar titrurile sunt deja maxime.
Avortul determinat de BHV-1 poate fi diagnosticat prin identificarea leziunilor caracteristice și depistarea virusului în țesuturile fetale prin test PCR, izolarea virusului, imunoperoxidază sau anticorpi marcați cu un compus fluorescent. Leziunile vizibile și microscopice detectate la scurt timp după moarte pot ajuta la stabilirea unui diagnostic. Metodele PCR pot fi utilizate pentru a identifica antigenul într-o varietate de țesuturi sau exudate.
CUM SE CONTROLEAZĂ IBR?
Efectivele pot fi protejate prin vaccinare și măsuri de biosecuritate pentru a preveni introducerea
virusului în turmă.
Eliminarea virusului din fermele ,,închise” este posibilă prin testare și vaccinare. Cu toate acestea, menținerea efectivelor indemne de IBR necesită o biosecuritate atentă, care include vaccinarea și carantinarea bovinelor nou achiziționate cu statut incert.
Prevenirea pneumoniei asociată febrei de transport ar trebui să se concentreze pe reducerea factorilor de stres care contribuie la dezvoltarea bolii. Bovinele ar trebui organizate rapid în grupuri, iar animalele noi nu ar trebui să fie introduse în grupurile stabilite. Dacă este posibil, amestecarea bovinelor din surse diferite trebuie evitată, dacă este posibil. Timpul de transport ar trebui să fie minimizat, iar perioadele de odihnă, cu acces la hrană și apă, ar trebui asigurate în timpul transportului prelungit.
O serie de țări din vestul Europei au eradicat sau încearcă să eradicheze BHV-1 din populațiile de bovine domestice. Eradicarea virusului este posibilă printr-o combinație de măsuri: supraveghere serologică, eliminarea seropozitivelor, biosecuritate și vaccinare.