ACTINOBACILLUS PLEUROPNEUMONIAE


Actinobacillus pleuropneumoniae (App) este agentul etiologic al pleuropneumoniei porcine (PPP), care este o boală respiratorie foarte contagioasă.

Actinobacillus pleuropneumoniae (App) este unul dintre cei mai importanți agenți patogeni respiratori bacterieni la porci din întreaga lume. Această bacterie este agentul etiologic al pleuropneumoniei porcine, care este o boală respiratorie foarte contagioasă care poate apărea la toate grupele de vârstă, dar care, de obicei, se întâlnește la porcii cu vârsta cuprinsă între 6 și 20 de săptămâni. Cu toate că pot apărea cazuri cronice în urma unor focare acute, boala se caracterizează adesea prin debut brusc, evoluție clinică acută sau supraacută și morbiditate și mortalitate ridicate.

BOALA (PPP) ESTE ASOCIATĂ ÎN GENERAL CU:

Debut brusc
şi răspândire rapidă.

Evoluţie clinică acută sau supraacută.

Morbiditate şi mortalitate crescute.

PUNCTE CHEIE


Apariția bruscă a unei boli respiratorii supraacute sau acute, cu răspândire rapidă, care cauzează o morbiditate și o mortalitate ridicată la porcii în creștere și la porcii în perioada de finisare, este sugestivă pentru pleuropneumonia porcină.


Până în prezent au fost descrise 18 serotipuri App, iar distribuția și virulența acestora variază în diferite țări. De exemplu, serotipurile 2 și 9 sunt foarte virulente în multe țări europene.


Anumite tulpini App pot acționa, de asemenea, ca agenți patogeni secundari care contribuie la creșterea mortalității în combinație cu alți agenți patogeni virali și bacterieni, ca o componentă a complexului de boli respiratorii la porcine (CBRP).

IMPACT

Actinobacillus pleuropneumoniae este un agent patogen respirator al porcinelor care rămâne o amenințare mortală. Majoritatea efectivelor convenționale sunt infectate cu mai multe serotipuri de App, care pot rămâne pentru perioade lungi de timp în amigdalele porcilor purtători. În unele ferme, boala nu devine niciodată evidentă, în timp ce în altele apar focare grave de boală.

  • În SUA, se susține că 80% dintre ferme sunt infectate, dar boala este observată doar în 20% dintre ele.
  • Într-un raport spaniol, aproape 90% din efectivele studiate au fost serologic pozitive pentru App.
  • Într-un studiu canadian, 78% dintre efective au fost pozitive la App pe baza detectării PCR în tractul respirator superior al purceilor.

Importanța economică a App se datorează, în principal, mortalității, creșterii reduse, creșterii cheltuielilor cu medicamentele și a cheltuielilor veterinare și trimiterea directă a animalelor la abator.

  • În focarele acute de boală, morbiditatea poate varia de la 10% la 100%, iar mortalitatea poate ajunge la 30-50% din porcii afectați.
  • La porcii cu forma cronică a bolii a fost raportată o reducere a sporului zilnic în greutate cu 33,6% și o scădere a eficienței furajere cuprinsă între 0,77% și 25,5%.
  • Costurile anuale ale App, în funcție de gravitatea bolii, au fost estimate la 24 de euro pe spațiu de porc și fermă.

IMPACT ENORM

Costurile anuale asociate cu App:



Până la 24€ per porc

PREZENTARE CLINICĂ

Evoluția clinică a pleuropneumoniei porcine poate fi SUPRAACUTĂ, ACUTĂ sau CRONICĂ, iar toate stadiile bolii se pot dezvolta în cadrul unui grup de porci afectați, în funcție de serotipul App, de starea imunitară și de numărul de bacterii care ajung în plămâni.

În timpul bolii SUPRAACUTE și ACUTE pot fi observate următoarele semne clinice:

  • Moarte bruscă/mortalitate.
  • Dificultăți respiratorii severe, adesea evidențiate prin respirații bucale și abdominale.
  • Spumă hemoragică eliminată din nas sau din gură chiar înainte de deces.
  • Febră mare.
  • Cianoză (colorația albastră a urechilor, nasului, picioarelor și abdomenului).
  • Anorexie, depresie și refuz de a se mișca.

Forma CRONICĂ se dezvoltă de obicei la animalele aflate în convalescență și/sau la infecțiile datorate unor tulpini App mai puțin virulente. Se caracterizează prin:

  • Detresă respiratorie continuă.
  • Tuse spontană sau intermitentă de intensitate variabilă.
  • Stare corporală precară, cu o rată de creștere scăzută.

Leziunile asociate cu App se găsesc aproape exclusiv la nivelul plămânilor:

  • În cazurile SUPRAACUTE, bronhiile și traheea sunt de obicei umplute de spumă sângeroasă și mucus, înfundând căile respiratorii. Este posibil ca leziunile pulmonare macroscopice să nu fi avut timp să se dezvolte.
  • În cazurile ACUTE, plămânii prezintă zone solide și hemoragice caracteristice de pneumonie, acoperite frecvent de straturi de fibrină (pleurezie fibrinoasă).
  • În cazurile CRONICE, pot fi observate necroza și abcesele pulmonare împreună cu fibroza excesivă care determină aderența plămânilor la cutia toracică (pleurezie fibroasă).

DIAGNOSTIC

Diagnosticul preliminar al pleuropneumoniei porcine se bazează pe semnele clinice tipice și pe leziunile pulmonare microscopice. Cu toate acestea, diagnosticul este confirmat prin cultură, identificare și, adesea, prin tipizarea App. Prin urmare, un diagnostic complet implică cel puțin trei factori importanți:

1

PREZENTAREA CLINICĂ a bolii. Un debut exploziv al bolii este sugestiv și, atunci când este combinat cu semnele clinice și leziunile grosiere, justifică adesea un diagnostic provizoriu.

2

EVALUAREA MACROSCOPICĂ a leziunilor pulmonare. Leziunile pulmonare pot fi foarte sugestive pentru App, iar necropsia permite colectarea de probe pentru teste de laborator suplimentare. Monitorizarea pulmonară la sacrificare poate ajuta la diagnosticarea cazurilor cronice.

3

……TESTE DE LABORATOR:

  • Bacteriologie. Probele de plămâni pentru cultura App trebuie să provină din zonele pneumonice ale plămânilor recoltate de la porci afectați supraacut sau acut și netratați.
  • Serotipare. PCR este o metodă frecvent utilizată pentru a serotipa bacteriile și este adesea necesară pentru a determina ce serotipuri sunt implicate în fiecare fermă.
  • Serologie. ELISA poate fi utilizată pentru a efectua o supraveghere de rutină a efectivelor posibil infectate. Din cauza diferitelor tipuri de teste disponibile, a posibilității de reacții încrucișate între serotipuri și a diferențelor de virulență dintre tulpinile App, este necesară o interpretare atentă, în special în absența bolii clinice.       

CONTROL

Controlul pleuropneumoniei și al pierderilor economice asociate în timpul unui focar se bazează în principal pe detectarea timpurie a bolii și pe medicația porcilor bolnavi și expuși. Antibioticele injectabile sunt utilizate în mod obișnuit pentru a trata App, deoarece majoritatea porcilor infectați pot să nu consume cantități adecvate de medicamente din hrană sau apă. În orice caz, PREVENIREA focarelor de boală este cel mai bun mod de a evita efectele devastatoare ale App. Principalele măsuri sunt:

Măsuri stricte de BIOSECURITATE EXTERNĂ pentru a evita introducerea de noi serotipuri de App, inclusiv izolarea animalelor care sosesc și cumpărarea de animale din efective indemne de App.

Măsuri de BIOSECURITATE INTERNĂ pentru a întrerupe lanțurile de infecție, de exemplu, prin creșterea separată pe vârste și pe așternuturi.

Condițiile de MANAGEMENT și de MEDIU ar trebui optimizate pentru a evita, pe cât posibil, stresul porcilor, deoarece stresul este un factor declanșator major al bolii.

Practici riguroase de IGIENĂ între loturi pentru a reduce încărcătura de agenți patogeni prezenți în mediu.

VACCINAREA pentru a institui imunitatea și a reduce semnele clinice și leziunile pulmonare.

Cum poate ajuta vaccinarea împotriva App?

  • Îmbunătățirea ratei de câștig și a eficienței conversiei furajelor.
  • Reducerea ratelor de mortalitate.
  • Reducerea utilizării antibioticelor în efectivele de animale afectate clinic.
  • Reducerea semnelor clinice respiratorii și a leziunilor pulmonare.

În cazul în care App are o formă endemică într-o fermă de scroafe, depopularea poate fi o abordare eficientă din punct de vedere al costurilor pentru eradicarea bolii. Depopularea ar trebui să fie urmată de o curățare și dezinfectare temeinică a clădirilor și de golirea acestora timp de câteva săptămâni, după care poate urma repopularea cu porci fără App.

CUM SĂ CONTRACARAȚI
BOALA

FII MEREU INFORMAT

Dacă doriți să fiți la curent cu noutăți despre afecțiuni și despre produsele noastre, vă rugăm să vă înregistrați

CURIOZITĂȚI

Numai animalele aparținând speciei Sus scrofa, respectiv porcii domestici și mistreții sălbatici, sunt infectate de App. Este important faptul că peste 50% din populația de mistreți din Slovenia s-a dovedit a fi seropozitivă, ceea ce a dus la o mai mare conștientizare a posibilului rol al mistreților ca sursă de infecție cu App.

Virulența tulpinilor de App variază în mod remarcabil; unele tulpini produc o mortalitate ridicată, altele sunt avirulente, iar altele au o virulență intermediară. Din nefericire, nu există teste de laborator ușor de realizat pentru a diferenția tulpinile foarte virulente de tulpinile cu virulență mai mică.

Virulența serotipurilor App este legată de capacitatea de a produce exotoxine.

LECTURI RECOMANDATE

  • Bossé J. T., Janson H., Sheehan B. J., Beddek A. J., Rycroft A. N., Kroll J. S., Langford P. R.: Actinobacillus pleuropneumoniae: pathobiology and pathogenesis of infection, „Microbes Infect.” 2002/4(2), pp. 225-235.
  • Losinger W. C.: Economic impacts of reduced pork production associated with the diagnosis of Actinobacillus pleuropneumoniae on grower/finisher swine operations in the United States, „Prev Vet Med.” 2005/68(2-4), pp. 181-193.
  • Sassu E. L., Bossé J. T., Tobias T. J., Gottschalk M., Langford P. R., Hennig-Pauka I.: Update on Actinobacillus pleuropneumoniae-knowledge, gaps and challenges, „Transbound Emerg Dis.” 2018/65 Suppl 1, pp. 72-90.

Descărcați materialele de prezentare


RO-NON-210800001